Academia de piloti Wizz Air la prima sa generatie de cadeti

  • Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.

newsbot

Member
Aug 1, 2014
856
14
18
Wizz Air a sărbătorit recent startul primului său curs Pilot Academy în colaborare cu Tréner Kft., prima şcoală de piloţi contractată, instituţie aflată în oraşul Nyiregyhaza din Ungaria.

În următoarele 21 de luni, cadeţii vor învăţa şi îşi vor dezvolta calităţile necesare pentru a deveni piloţi de linie dintre cei mai buni şi pentru a sprijini în acest fel expansiunea semnificativă a companiei Wizz Air. Academia de piloţi Wizz Air, lansată în 2017, este momentan disponibilă doar pentru rezidenții polonezi şi oferă tinerilor adulţi oportunitatea unică de a obţine licenţa de pilot pe zboruri comerciale, fără o experienţă de zbor în prealabil. În cadrul programului, Wizz Air colaborează cu organizaţii de instruire a piloţilor pentru a le asigura cursanţilor educaţie de calitate, la standardele Wizz Air. Primele două şcoli de formare şi instruire pentru piloţi sunt Tréner Kft. din Ungaria şi Egnatia Aviation Ltd. din Grecia. Scopul companiei aeriene este acela de a-şi extinde programul în următoarele luni, prin colaborarea cu mai multe școli de zbor, dar și prin lansarea programului în alte țări din Europa Centrală și de Est.

În cadrul ceremoniei de deschidere, grupul a fost întâmpinat de către membrii Wizz Air, dar şi de echipa de conducere a şcolii Tréner, după care viitorilor piloţi Wizz Air li s-au înmânat oficial uniformele de piloţi şi li s-a prezentat şcoala din Nyiregyhaza. Cursanţii vor începe un antrenament extins de 750 de ore la sol, 60 de ore de simulator şi 145 de ore de antrenament de zbor. Cei care absolvă cu succes cursurile academiei de piloţi Wizz Air şi care îndeplinesc toate condițiile și cerințele vor avea oportunitatea de angajare la Wizz Air ca Pilot Trainee. Aceştia vor urma training-uri avansate, după care îşi vor putea continua cariera de copiloţi zburând pe aeronave Airbus A320 în reţeaua WIZZ. Copiloţii Wizz Air au oportunități excelente de creștere în carieră în întreaga noastră rețea extinsă și li se oferă un pachet salarial competitiv.

Diederik Pen, Vicepreşedinte Executiv şi Chief Operations Officer la Wizz Air: “Este plăcerea mea să întâmpin o nouă generaţie de cadeţi inteligenți, cu aspirații înalte, în familia WIZZ. Le urez toate cele bune pe tot parcursul formării lor complexe din cadrul şcolii Tréner Kft. şi abia aştept să lucrez cu ei într-un viitor apropiat. Vom continua să ne extindem programul Wizz Air Pilot Academy şi vom fi capabili să le oferim oamenilor talentaţi şansa de a-şi realiza visul de a deveni piloţi şi să fie parte a poveştii noastre de succes, sprijinind creşterea semnificativă a companiei în anii ce vor urma.”



Continue reading...