Aerodrom Banesti - Prahova

  • Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.

Circa Viorel OCTAVIAN

Active Member
Feb 13, 2012
196
39
43
45
Cluj-Napoca
Accident în Prahova, în timpul unui miting aviatic. Un avion s-a prăbuşit la Băneşti

Un avion ultrauşor care efectua manevre în apropierea aerodromului din Băneşti, Prahova, s-a prăbuşit, duminică dimineaţă. Din primele informaţii, se pare că pilotul a decedat

UPDATE ora 11.30: Primele cercetări ale anchetatorilor arată că pilotul, singur în avion, a decedat. Acesta zbura la joasă înălţime şi a atins firele de înaltă tensiune. Martorii spun că s-a creat un arc electric, iar fuselajul a luat foc încă din timp de era în aer. Avionul este ars în proporţie de aproape 90%.

Pompierii încă acţionează pentru stingerea focului. La faţa locului a fost deplasată şi o echipă de descarcerare de la ISU Prahova.

Ora 11.20: Un avion particular de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Băneşti , Prahova, în timpul unui miting aviatic. Din primele informaţii se pare că avionul avea un singur om la bord, pilotul. Avionul zbura la altitudine joasă, iar cauzele probabile sunt eroarea umană sau o defecţiune tehnică. Specialiştii exclud varianta unor probleme cauzate de condiţiile meteo şi spun că vremea era perfectă.

Apelul la 112 a fost făcut de către un martor, în jurul orei 11.15. Echipajele ISU şi ambulanţele de la staţia Câmpina au plecat spre locul accidentului.
 
Pacat. La Banesti sunt niste linii de inalta tensiune la ~200m de capatul pistei.
Din pacate lipsa charturilor VFR din spatiul aerian Romanesc fac victime.
 
Din ce am inteles din diverse surse inclusiv din "dimensiunea paralela" este faptul ca ar fi lipsit de ma miting atat autospeciala de pompieri cat si ambulanta ceea ce pentru mine este destul de grav.

EVENIMENTUL ZILEI

Ma intreb daca un teren nu poate fi certificat ca aerodrom cum se permite activitatea de pe acesta atata timp cat nu exista o situatie de forta majora ?
 
Pacat ca se intampla astfel de tragedii. Pacat de pilot, pacat de aeronava, pacat de Iacarii Acrobati - imaginea lor are de suferit, la fel si AR.
Chestia cu lipsa de ambulanta si pompieri nu mi-o pot explica.

Conform fly-in.ro
NOTE:
Operarea pe Aerodromul Băneşti se efectuează conform HG 912/25 august 2010;
Pentru aeronavele care operează conform HG 912/25 august 2010, MTOW max =5700 kg;
ConformHG 912/25 august 2010, pentru a ateriza la Aerodromul Băneşti sunt necesare:
Aprobarea administratorului terenului;
Aprobarea din partea Primăriei Comunei Băneşti pentru operare pe Aerodromul Băneşti;
Societatea comercială IACĂRII ACROBAŢI S.R.L. este administratorul terenului pe care este amenajat terenul de decolare / aterizare. Aerodromul Băneşti nu este în domeniul public. SC IACĂRII ACROBAŢI S.R.L. îşi rezervă dreptul de a selecta aeronavele şi piloţii care vor opera pe acest aerodrom. Pentru a obţine aprobările menţionate, vă rugăm să completaţi formularul de mai jos:

In partea de jos a paginii de inregistrare este un formular complex care trebuia completat pentru autorizatie. Daca acest formular a fost completat si ne parafat de catre primarie ci doar de catre organizator, inseamna ca nu s-a procedat conform regulamentului.
Tot in acel forumular este o rubrica:
Avand in vedere cele de mai sus, solicit permisiunea administratorului Aerodromului Banesti pentru aterizari si decolari pe Aerodromul Banesti, in perioada:
Aici se vorbeste de autorizatie de la proprietar si nu de la primarie.

Tot acolo apare cu rosu, de data asta:

Am luat la cunostinta caracteristicile Aerodromului Banesti, obstacolarile si reglementarile legale privind operarea si alimentarea aeronavei pe Aerodromul Banesti si nu pot trage la raspundere Administratorul Aerodromului Banesti pentru orice dauna sau ranire ce poate aparea in aer sau la sol a mea, a aeronavei mele sau a unui persoane din aeronava mentionata anterior.

Inteleg si accept faptul ca Administratorul Aerodromului Banesti poate anula oricand permisiunea mea de operare pe Aerodromul Banesti.

La mentiuni apare:
Direcţia recomandată de aterizare este 24, punctul de touchdown este la 100 m de la prag. ATENŢIE – la pragul pistei este o mică denivelare.
În cazul în care se aterizează pe pista 06 – ATENŢIE – aveţi două linii de înaltă şi respectiv medie tensiune – una mare ( 800m de prag ) şi una mai mică în apropiere de pragul pistei (200m de prag).