Nu am mai urmărit care mai e situația lor financiară reală după ce au primit ajutorul de la stat, însă această companie mă uimește pe zi ce trece.
Vă dau un exemplu personal, foarte pe scurt: am avut zboruri anulate la începutul pandemiei (împreună cu câțiva prieteni).
Am cerut rambursare la Call Center și m-au ignorat constant. Nu am vrut din start credit în wallet, ci banii înapoi în cont.
După șase luni de sunat și trimis mailuri, în care nu am primit mail de la ei, am decis să îi reclam la ANPC.
Am primit răspuns că ANPC i-ar fi amendat și că trebuie să plătească suma.
Am primit și de la Blue Air mail că trebuie să trimit niște declarații de la ceilalți pasageri. Am trimis și am așteptat.
Au trecut 30 de zile și nu au trimis banii. Mi-au trimis un singur mail în care mi-au spus că nu îmi pot spune un termen de rambursare. Apoi niciun răspuns după ce am tot insistat.
Așa că am scris din nou către ANPC și aștept al doilea răspuns de la ei.
Este incredibil ce comportament au.
Nu mai zic de câte mesaje cu anulări am văzut pe grupurile de Facebook cu pasageri dezamăgiți de ei.
Chiar mă miră că încă operează și lansează rute noi, în condițiile în care zilnic ei o țin numai în promoții și anulări.
Sunt foarte hotărât să nu mai zbor cu ei decât în caz excepțional. Nu am dorit niciunei companii răul, pentru că e un business pe care l-am susținut și care m-a ajutat mult să călătoresc, însă în halul ăsta e inadmisibil să persiflezi la infinit.
O să urmăresc de curiozitate cât vor avea de gând să continue cu anulările și cu lipsa de comunicare. Revin cu deznodământul, dacă e ceva spectaculos (dacă nu îmi vor rambursa suma chiar și după al doilea apel către ANPC).