Categorii de performanță ale ILS
În funcție de performațele lor, sistemele ILS se clasifică în categorii. Până în anul 2009 clasificarea ICAO era:
- Categoria I, asigura ghidarea până la înălțimea de decizie de 61 m (200 ft). Continuarea procedurii de aterizare sub această înălțime se putea face pentru o vizibilitate orizontală de cel puțin 800 m și a pistei de cel puțin 550 m.
- Categoria II, asigura ghidarea până la înălțimea de decizie de 30 m (100 ft), cu continuarea procedurii de aterizare pentru o vizibilitate a pistei de cel puțin 300 m.
- Categoria III, în care continuarea procedurii de aterizare se putea face fără a vedea pista. Aceasta avea subcategoriile:
- Categoria IIIa asigura ghidarea până la înălțimea de decizie de 15–30 m (50–100 ft).
- Categoria IIIb asigura ghidarea până la înălțimea de decizie de 0–15 m (0–50 ft).
- Categoria IIIc asigura ghidarea fără înălțime de decizie, inclusiv pe pistă.
Acest sistem de clasificare este considerat prea complicat și se discută alte clasificări.
[4] Aceste discuții nu sunt recente, reclasificarea era avută în vedere și anterior, în
România fiind legiferată în 2010 o variantă care diferă foarte puțin de cele prezentate la workshopul susmenționat. În România, în funcție de performațele lor, sistemele ILS se clasifică în următoarele categorii.
[3]
- ILS categoria I de performanță, care furnizează informații până la înălțimea de 60 m deasupra pragului pistei.
- ILS categoria II de performanță, care furnizează informații până la înălțimea de 15 m deasupra pragului pistei sau chiar mai puțin. Aceasta corespunde vechii clasificări IIIa–IIIb.
- ILS categoria III de performanță, care furnizează informații până la și de-a lungul suprafeței pistei. Aceasta corespunde vechii clasificări IIIc și este categoria necesară pentru a se putea ateriza cu pilotul automat.