Cum s-a transformat avionul folosit de Ceauşescu şi Băsescu.

  • Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.

Circa Viorel OCTAVIAN

Active Member
Feb 13, 2012
196
39
43
44
Cluj-Napoca
Titlu: Cum s-a transformat avionul folosit de Ceauşescu şi Băsescu. În ce scop va fi utilizat.
Sursa: http://www.gandul.info/news/exclusiv-cu ... t-10518609
Data: 23.01.2013 ora 20:30
Autor: Biro Attila

Boeing-ul 707-3K1C Carpaţi, cunoscut drept aeronava prezidenţială, a fost vândut în 2012 de autorităţile române şi va opera din 2014 în misiuni militare ale SUA şi ale NATO. Aeronava care a fost utilizată de fostul dictator Nicolae Ceauşescu, dar şi de actualul preşedinte Traian Băsescu până în 2010, a fost vândută companiei americane Omega Air cu suma de 2 milioane euro.

Boeing-ul prezidenţial a fost vândut în 2012 şi a părăsit ţara în septembrie. Într-un răspuns oficial, Ministerul Apărării a confirmat pentru gândul că aeronava Boeing 707-3K1C a fost vândută. "Aeronava Boeing 707-3K1C nu mai aparţine Companiei Române de Aviaţie Romavia R. A", se arată în raspunsul trimis de MApN pentru gândul.

Avionul prezidenţial a fost cumpărat şi înregistrat de compania Omega Air din Statele Unite. Pe Internet au fost postate câteva poze cu aeronava care acum are indicativul N707GF. Omega Air este unul dintre cei mai importanţi traderi de aeronave Boeing 707 din lume.

Contactaţi de gândul, reprezentanţii Omega Air au confirmat achiziţionarea avionului în 2012. Aeronava Boeing va fi recondiţionată până în 2014 şi va fi transformată într-un tanker (avion-cisternă n.r.). Practic, aeronava va fi folosită pentru a permite realimentarea avioanelor de luptă în aer.
Ulick McEvaddy, unul dintre fondatorii companiei Omega Air, a declarat că după ce va fi recondiţionat Boeing-ul 707 va fi utilizat în misiunile militare ale NATO. " Aeronava urmează să fie transformată într-un tanker (avion cisternă) în 2014. Avionul va fi utilizat de Armata SUA dar şi de către state aliate precum Australia, Marea Britanie, Canada dar şi de către ţările partenere NATO", a explicat pentru gândul Ulick McEvaddy

Ministerul Apărării a precizat că nu poate divulga preţul de vânzare deoarece contractul de vânzare-cumpărare are clauze de confidenţialitate. Potrivit informaţiilor obţinute de gândul, preţul de vânzare a fost de 2 milioane euro. Reprezentanţii Omega Air nu au infirmat şi nici nu au confirmat preţul de vânzare.

Istoricul aeronavei

Boeing-ul 707 Carpaţi a fost produs în 1974 şi a fost utilizat de Nicolae Ceauşescu ca şi avion de rezervă. În 1990 după ce aeronava oficială a fost avariată grav în urma unor teste, Boeing-ul 707 Carpaţi a funcţionat ca transportor oficial al Adminstraţiei Prezidenţiale. Avionul a fost utilizat pentru ultima dată în 2010 când a fost "pensionat", după 36 de ani de activitate. După 2010, Administraţia Prezidenţială a folosit pentru cursele externe un avion Airbus închiriat de la Tarom.

Fotografii gasiti aici : http://www.flickr.com/photos/shanair/79 ... otostream/
 
Buna seara !
Am vazut mai devereme pe antena 1 un reportaj despre soarta YR ABB!
Pacat ca nu stim sa pretuim istoria! Alte popoare scoteau bani frumosi ! Nu stim sa scoatem bani, si din piatra seaca, asa cum am vazut prin alte tari!
 
Mă intreb daca e o platformă întratât de utilă respectiv tanker şi în rolul respectiv va avea o resursă destul de lungă oare cele 2 milioane de euro nu a fost un preţ prea mic ? În primul rând mă gândesc că nu toate celulele de 707 din lume pot fi transformate cu costuri mici in tankere iar unele nu merita financiar sa fie transformate.

Later edit : Alex am fost gand la gand - 2 milioane pt un avion cu resursa la celula destul de mica, cu putine cicluri raportat la varsta si nefrecat toata ziua de companiile aeriene mi se pare foarte putin. Eu sub 15 milioane nici nu stateam de vorba.
 
Sa nu uitam de reparatia capitala de acum ceva ani! Eu cred ca avionul are resurse MARI ca timp de zbor! Au bagat bani frumosi pentru re-tehnologizare si acum l-au dat cam pe nimic!
 
Eu sunt curios cum de s-a aflat doar acum pretul. Avionul este plecat din septembrie. Am postat la miscari cand a plecat.
Pretul e mic, dar ce sa ii faci, cine stie cat au mancat unii din pretul real.
 
Eu zic ca motoarele actuale care echipeaza avionul respectiv Pratt & Whitney JT3D-3B turbofan a variantei Boeing 707-3K1C cu puterea de 18,000 lbf (80.1 kN) din care face parte si YR-ABB vor fi schimbate cu motoare mai puternice respectiv CFM56 (F108-CF-100) turbofan cu puterea de 21,634 lbf (96.2 kN) ce echipeaza variantele de KC-135 versiunile R sau T.