[SCV] Discuții Generale

  • Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.
Alaturi de Timisoara si delegatia aeroportului Suceava a paticipat la Russian and East European Travel Exchange (REETEX) care a avut loc la Londra in perioada 2-3 Februarie 2015. Se pare ca s-a participat doar prin invitatii trimise de organizatorii din UK. Tarom si Blue Air ar fi fost si ele prezente la eveniment dar deocamdata n-am auzit nimic de la managementul lor despre acest eveniment.

In schimb, in linkul de mai jos ceva noutati pentru Aeroportul Suceava ... in viitorul apropiat.


http://comunipedia.ro/articol.php?id=4848&cmd=print
 
Are sens, având în vedere numărul foarte mare de persoane din regiune care lucrează în regiunea Piedmont. Totuși, această destinație există și de la Bacău (Cuneo), Iași, Chișinău.
 
Aeroporturile mici sunt in regres, odata cu reorientarea LCCurilor mari spre zone cu yield mai mare. Asa ca e disperare pe rutele nicaieri-nicaieri.
 
Nu cred ca mai exista vreo estimare oficiala, din vorbe pana in toamna se termina pista, dar nu se da drumul la activitate anul acesta. Din vazute, se lucreaza "la ralanti".
 
  • 👍
Reactions: 1 users
Tarom a anunţat în mod oficial că va relua zborurile de pe Aeroportul Suceava
de Dan COMAN
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Compania Tarom a anunţat în mod oficial că intenţionează să reia cursele aeriene de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” - Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în şedinţa extraordinară de ieri a deliberativului că Tarom a trimis în scris o adresă prin care precizează că are intenţia să reintroducă în orarul de zbor cursa Suceava - Bucureşti şi retur. Cătălin Nechifor a precizat că intenţia companiei Tarom este de a relua aceste curse aeriene din luna august, după finalizarea lucrărilor de modernizare care se realizează în momentul de faţă la Aeroportul „Ştefan cel Mare”. El a arătat că din adresa celor de la Tarom reiese faptul că zborul Suceava – Bucureşti va fi operat dimineaţa, iar returul va fi în cursul serii.

În şedinţa extraordinară de ieri a deliberativului judeţean a fost prezentat stadiul lucrărilor de modernizare la Aeroportul „Ştefan cel Mare” realizate printr-un proiect european în valoare de 104,9 milioane de lei, fără TVA. Şeful unităţii de implementare a proiectului, directorul adjunct al aeroportului, Marius Grosu, a arătat că firma care realizează lucrările a anunţat că investiţiile vor fi finalizate la data de 31 iulie 2015. Marius Grosu a arătat că din punctul de vedere al investiţiilor care trebuiau realizate, proiectul este realizat în momentul de faţă în proporţie de aproximativ 50%. El a arătat că firma constructoare are stabilit un grafic de accelerare a lucrărilor, cea mai mare parte a acestora urmând să se realizeze în perioada aprilie – iunie 2015. „Avem nevoie ca din partea instituţiilor statului să funcţioneze bine procedurile cu cererile de finanţare şi cererile de plată, pentru a evita orice blocaj financiar”, a subliniat Marius Grosu. El a adăugat că în luna mai va fi finalizat sistemul de balizaj, iar cea mai mare pondere a lucrărilor care mai trebuie realizate o reprezintă turnarea asfaltului.

Tot în şedinţa de ieri, liderul grupului de consilieri judeţeni ai PNL, Vasile Ilie, a atras atenţia asupra faptului că în doar 3 – 4 luni mai trebuie să se realizeze 50% din totalul investiţiilor cuprinse în proiectul european de modernizare a aeroportului, astfel încât există riscul ca lucrările să nu fie finalizate până la termenul de 31 iulie 2015. În replică, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a spus că acest termen a fost avansat de constructor, dar şi că 50% dintre investiţiile cuprinse în proiect au fost realizate efectiv tot într-o perioadă similară cu cea rămasă până la data de 31 iulie 2015.

Proiectul vizează mărirea pistei de decolare/aterizare la 2.460 de metri lungime, modernizarea căilor de rulare şi a platformei de încărcare, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.

Local: Tarom a anuntat in mod oficial ca va relua zborurile de pe Aeroportul Suceava » Monitorul de Suceava - Vineri, 3 Aprilie 2015
 
Stadiul lucrărilor, conform graficelor, nu depăşeşte 50%. Santierul de pe pista Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea, pare plin de viaţă în aceste zile, dar perspectiva de a se recupera lucrările nefăcute în numai trei sau maxim patru luni, este deja un vis. Chiar dacă s-a avansat la începutul primăverii de către conducerea Aeroportului un termen de finalizare a investiţiei de 130 de milioane de lei pentru sfarşitul lunii august-începutul lui septembrie a.c., deja întarziat faţă de program, voci de pe şantier dau ca sigură întarzierea lucrărilor cu măcar încă două luni, ceea ce ar duce inaugurarea spre iarna viitoare

In trei luni, constructorii de la Aeroport trebuie să realizeze cat n-au făcut într-un an şi opt luni de şantier


Ce naiba se intimpla acolo ?
 
Nechifor Suceava va avea cel mai modern si mai bine dotat aeroport din Romania

Austrian Airlines ar putea opera zboruri Viena - Suceava şi retur

Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a spus că au fost începute discuţiile cu unii dintre cei mai importanţi operatori aerieni, una dintre ţinte fiind atragerea Austrian Airlines, care în momentul de faţă are zboruri şi de pe aeroportul din Iaşi. „Ce le propunem este un regim de zbor de curse regulate pe Suceava, de tip city-break, având în vedere că Austria este emitent de turişti către judeţul nostru într-un număr foarte mare, dar în egală măsură şi foarte mulţi suceveni vor să zboare către Viena. Credem că o cursă Suceava-Viena şi retur poate să fie profitabilă”, a arătat Cătălin Nechifor.

El a explicat că un zbor Viena – Suceava ar putea avea loc vineri, cu retur în aceeaşi zi, iar un alt zbor Viena - Suceava să fie operat duminică, pentru aducerea turiştilor români, şi retur în aceaşi zi pentru turiştii austrieci. El a mai adăugat că în scurt timp urmează să fie anunţată şi o primă destinaţie externă de la Suceava a unei companii low-cost. Cătălin Nechifor a mai arătat că se au în vedere şi destinaţii importante pentru Suceava şi întreaga zonă, cum ar fi Spania, Marea Britanie şi Germania, ţări către care zborurile din Moldova sunt insuficient dezvoltate.
 
Barcelona Londra si Paris sunt cele mai cerute destinatii pentru zborurile de pe Aeroportul Suceava
Barcelona, Londra şi Paris sunt, în această ordine, cele mai cerute destinaţii pentru viitoarele curse aeriene de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Pe lângă aceste destinaţii, dintr-un studiu comandat de Aeroportul Suceava a mai reieşit faptul că pe următoarele două locuri se clasează Roma şi Viena.

Studiul a fost realizat de compania Manucode Consulting and Research, care a trimis circa 28.000 de invitaţii către persoane fizice şi juridice în vederea completării unui chestionar online pentru a stabili care sunt cele mai dorite destinaţii din Suceava. Studiul a fost realizat în toate judeţele Regiunii de Nord-Est, precum şi în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita şi în rândul românilor din Diaspora.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că stadiul fizic al lucrărilor din cadrul proiectului de modernizare a ajuns la 99,85%.


Nechifor: “La Suceava va fi un aeroport de talie nationala, mult peste concurenta de la Iasi ori Targu Mures“
Consiliul Judeţean Suceava a votat cu unanimitatea celor 34 membri prezenţi hotărârea pe care preşedintele CJ a denumit-o “cel mai important proiect de dezvoltare al judeţului, pentru viitor”. Aceasta vizează transmiterea unei părţi importante din Centrul Economic Bucovina din proprietea publică şi privată a Judeţului Suceava şi administrarea Muzeului Bucovinei respectiv a Direcţiei de administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Suceava, în administrarea Regiei Autonome Aeroportul “Stefan cel Mare”.

Scopul conform expunerii de motive este amenajarea pentru aeroport al unui al doilea Terminal, care va cuprinde un terminal de pasageri pentru plecări, un terminal pasageri pentru sosiri şi a unor hale de depozitare cargo.

“Am declanşat procedura pentru construirea Terminalului 2 care va fi destinat curselor cargo şi curselor externe. Primul terminal va deservi cursele interne, cursele charter şi cursele VIP. Va fi un aeroport de talie naţională, mult peste concurenţa de la Iaşi ori Târgu Mureş“.

Preşedintele CJ şi-a exprimat speranţa că peste un an, în toamna anului 2016, noul terminal să fie dat în funcţiune. Nechifor a arătat că există o strategie şi de reducere a costurilor de funcţionare a Aeroportului – parcările vor fi cu plată, se are în vedere şi eficienţa energetică, prin construirea unui miniparc foto-voltaic, iar energia termică să fie obţinută din surse geotermale.
 
Conform sondajului de pe site-ul Aeroportului SCV, Torino mai este destul de populara, pe langa Frankfurt si Madrid.. BMS a operat VIE-SCV intr-o perioada.. una scurta, iar succesul AUA pe SCV nu ar fi spectaculos deloc, mai bine nici nu ar incerca, mai ales ca zboara deja la IAS
 
Sondajele astea de pe siturile aeroporturilor sunt egale cu zero. Eu am votat Amsterdam pe situl aeroportului Cluj de pe o sumedenie de device-uri si adrese IP de-a lungul timpului. Cred ca numai eu am vreo 25 de voturi. Acum au bagat si captcha si adresa de email dar degeaba. Tot se poate vota cu adrese de genul [email protected].
 
  • 👍
Reactions: 1 users