Aeroportul din Suceava ar trebui demolat complet sau limitat la un zbor la 4 ore. Vineri au fost 3 zboruri în interval de 2h și a fost pur și simplu horror... în zona porților de îmbarcare au loc fără să stea îngrămădiți vreo 150 pax... un sfert dintre ei ar avea loc pe scaune.
Îmbarcarea e de fapt un pre-boarding spre un container, apoi se face îmbarcarea propriu zisă.
Vineri dimineață zborul TUI avea plecare la 10:20 și la 10:25 trebuia să plece și
RYR, însă e doar o poartă de îmbarcare. Din fericire zborul
RYR a avut întârziere și a aterizat doar când am plecat cu TUI, altfel habar nu am cum îmbarcau două zboruri în același timp.
La zona sosiri e din nou un container, însă nu cred că au loc în el 180 pax fără să se înghesuie. Dacă debarcă două zboruri în același timp pax ar trebui să aștepte pe apron, mă gândesc. Mai ales că intrarea în țară pentru zborurile din extern se realizează mai încet pentru că pasagerilor trebuie să le fie verificate documentele.
La „terminalul” nou nu se lucrează, e liniște și pace. SCV e cel mai jalnic aeroport din RO pe care l-am vizitat (nu am ajuns încă la TCE, TGM, CRA și ARW).