Inca un titlu scris cu CAPS LOCK 
EXCLUSIV: Plătiţi pentru incompetenţă. Documente importante ale TAROM semnate cu ochii închişi
Bafta!
EXCLUSIV: Plătiţi pentru incompetenţă. Documente importante ale TAROM semnate cu ochii închişi
În scris, chiar data de publicare a documentului este 8 aprilie 2015, cu fix un an în urma apariţiei efective a acestuia. Astfel, documentul arată că este emis în 2015, în conformitate cu hotărârea nr. 7 a Consiliului de Adminisraţie TAROM, din 21.03.2016, bazându-se pe o decizie nr. 658 din 14.09.2016. Ceea ce arată că documentul prin care Adrian Bogdan Sandu se eliberează din funcţia de director tehnic ar fost emis în viitor.
În continuare, prin decizia 680 din 15.09.2016 se face încă un salt în viitor, prin care Bogdan Adrian Sandu preia atribuţiile de Director Tehnic. Cu alte cuvinte, aceste atribuţii erau deţinute, au fost cedate şi au fost din nou preluate de acelaşi director în date de 15.09.2016.
Paradoxul documentului continuă cu Decizia 946, luată într-un viitor şi mai îndepartat, adică în 08.12.2016, când funcţia de Director Tehnic va fi preluată de către Emil Contantin Popa el având în prezent această funcție.
În timp ce calitatea de titular al lui Emil Constantin Popa a fost acceptată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 01.03.2016, cu aceeaşi dată, Adrian Bogdan Sandu, încetează preluarea funcţiei de director tehnic. Nu putem să nu remarcăm limbajul agramat al unor persoane, experţi în domeniul resurselor umane, ce deţin posturi cheie într-una dintre cele mai importante companii de stat din România.

Bafta!