Trafic aerian record în primele 6 luni pe aeroporturile Capitalei

  • Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.

newsbot

Member
Aug 1, 2014
856
14
18
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele 6 luni, un trafic aerian de 4.913.979 pasageri și 56.584 mișcări de aeronave (aterizări și decolări).

Din total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 4.911.721 de pasageri şi 51.149 mişcări de aeronave. Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în primul semestru din 2016 a înregistrat o creştere relevantă, de 16,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 10 milioane de pasageri în întreg anul 2016.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează semnificativ tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele șase luni ale anului 2016, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 8,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În primele șase luni ale anului, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti au operat 37 de companii aeriene, care au transportat pasageri către 92 de destinaţii.

Continue reading...