• Guest, pentru o varianta fara reclame a forumului oferim conturi premium. Mai multe detalii aici.
Feb 13, 2012
196
39
43
39
Cluj-Napoca
#1
Un avion de pasageri care efectua o cursă internă în Iran s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe un aeroport din Teheran. Informaţiile privind soarta pasagerilor sunt deocamdată contradictorii.
Surse citate de Associated Press precizează că toţi cei 48 de oameni aflaţi la bord ar fi murit, în timp ce France Presse relatează că există cel puţin trei supravieţuitori.

Avionul abia decolase de pe aeroportul Mehrabad din capitala Iranului şi se îndrepta oraşul Tabas din estul ţării. La numai câteva minute după ridicarea de pe pistă, motoarele s-au oprit.

Aeronava s-a prăbuşit în imediata apropierea aeroportului într-o zonă rezidenţială fără a face victime şi la sol. Fuzelajul s-a rupt şi s-a împrăştiat pe o şosea.

Echipele de salvare au ajuns imediat la faţa locului, la fel şi localnicii care au dat o mână de ajutor în eforturile de căutare a supravieţuitorilor. Aparatul de zbor era de tip Iran-140 şi avea o capacitate de 52 de locuri.

Tragedia aviatică din Iran este a patra în mai puţin de o lună. Mapamondul a fost cutremurat de catastrofa din Ucraina, unde pe 17 iulie, un avion de linie al companiei Malaysia Airlines a fost doborât cu o rachetă.

Toţi cei 298 de oameni aflaţi la bord au pierit în urma prăbuşirii aeronavei, iar împrejurările incidentului nu sunt clare nici azi. La nici o săptămână după, tot un avion de pasageri cu 58 de oameni la bord se prăbuşea în Taiwan.

Doar 10 dintre ei au scăpat cu viaţă. Seria neagră a continuat pe 24 iulie, când un aparat de zbor al unei companii algeriene a căzut în Mali. Niciunul dintre cei 116 pasageri şi membri ai echipajului nu a mai fost găsit în viaţă.
Sursa : http://www.realitatea.net/un-avion-...rmatii-toti-pasagerii-au-decedat_1500334.html