Titlu : Un elicopter militar s-a prăbuşit în Buzău. Sunt patru victime
Sursa : http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Un_elicopter_militar_s-a_prabusit_in_Buzau_0_731327025.html#
Autor: Monika Krajnik
Data : 5 iulie 2012, 12:26
si
Titlu: Comunicat nr. 118
Sursa: http://www.mapn.ro/cpresa/13851_COMUNICAT-DE-PRESĂ
Autor: Biroul de Presă
Data: 05.07.2012
Sursa : http://www.adevarul.ro/locale/buzau/Un_elicopter_militar_s-a_prabusit_in_Buzau_0_731327025.html#
Autor: Monika Krajnik
Data : 5 iulie 2012, 12:26
Patru militari şi-au pierdut viaţa joi, la prânz, după ce elicopterul militar la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit în judeţul Buzău. Pompierii şi ambulanţierii ajunşi la locul accidentului aviatic nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor patru militari.
UPDATE 14.00 Echipele de salvare au identificat elicopterul prăbuşit joi, în localitatea Joiţa din judeţul Buzău, după mai bine de o oră şi jumătate de la momentul tragicului incident.
Toate cele patru persoane aflate la bord au fost găsite moarte.
Un localnic care a ajuns înaintea ziariştilor la locul accidentului a povestit că elicopterul ar fi luat foc după ce s-a prăbuşit, informează Mediafax. Zona unde a avut loc accidentul a fost izolată.
UPDATE 13.25 Parchetul instanţei supreme informează că s-au înregistrat patru victime, toate angajate în Armată, în urma prăbuşirii de joi a elicopterului în localitatea Joiţa, de lângă Şcoala de Aplicaţie Boboc.
„În legătură cu evenimentul aviatic produs joi în localitatea Joiţa, de lângă Şcoala de Aplicaţie Boboc, o echipă operativă formată din trei procurori militari de la Parchetul Militar Bucureşti şi Parchetul Militar Teritorial Bucureşti, împreună cu lucrători din Serviciul Criminalistic Judeţean Buzău, s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor şi stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care acesta s-a produs", precizează Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, citat de Mediafax. Incidentul aviatic nefericit, soldat cu patru victime, toţi militari, s-a produs în timpul desfăşurării unei aplicaţii.
Cercetările continuă în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi a stabilirii răspunderii judiciare.
UPDATE 13.20 Echipajele de pompieri şi ambulanţele care au pornit spre locul unde s-a semnalat prăbuşirea elicopterului militar de antrenament nu reuşesc să identifice zona accidentului şi să găsească aparatul de zbor.
Echipajele merg pe câmp şi încearcă să găsească zona în care s-a prăbuşit aparatul de zbor.
UPDATE 13.10 Potrivit ultimelor informaţii, la bordul elicopterului militar se aflau patru persoane.
UPDATE 13.00 Conform comandantului ISU Buzău, aparatul de zbor s-a prăbuşit pe câmp, la circa doi kilometri de DN 2 (E85), în zona punctului cunoscut drept Crucea Comisoaiei.
Din primele informaţii, este vorba despre un aparat de zbor IAR 316.
Trei autospeciale cu apă şi spumă şi mai multe ambulanţe, precum şi un echipaj SMURD se îndreaptă spre locul accidentului. Deocamdată nu se cunoaşte care este starea persoanelor aflate la bordul elicopterului de antrenament.
Elicopterul militar de antrenament aparţinea Bazei Bobocu. Potrivit comandantului Inspectoratului pentru Situaţii Urgenţă (ISU) Buzău, colonelul Dănuţ Nicolae, trei persoane s-ar afla la bordul elicopterului, informează Mediafax.
Accidentul a fost semnalat la serviciul unic de urgenţă 112 în urmă cu puţin timp.
si
Titlu: Comunicat nr. 118
Sursa: http://www.mapn.ro/cpresa/13851_COMUNICAT-DE-PRESĂ
Autor: Biroul de Presă
Data: 05.07.2012
În accidentul aviatic produs joi, 5 iulie, în apropiere de Buzău, şi-au pierdut viaţa toţi cei patru militari aflaţi la bordul aeronavei.
Elicopterul militar, tip IAR 316 B, al Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 12.00 şi s-a prăbuşit la scurt timp după aceasta, în zona localităţii Poşta Câlnău, la 5 km de bază.
Din ordinul şefului Statului Major General, conform procedurii, au fost reţinute la sol toate aeronavele de tip IAR 316 B, până la elucidarea cauzelor producerii evenimentului. De asemenea, au fost luate imediat măsuri pentru securizarea zonei de impact.
Ministrul apărării naţionale îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi este alături de familiile celor patru militari.
O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene cercetează cauzele producerii accidentului aviatic, iar rezultatele anchetei Parchetului Militar vor fi făcute publice la finalul cercetărilor